„Femei fără bărbați” de Shahrnush Parsipur - carte metaforă, roman realist-magic

„O, zaharniță fără zahăr, o, degetar fără cizmar,” e primul vers al poeziei lui Farrokhlagha care nu scrie de dragul artei, ci pentru a atrage lumea bună în grădina sa. În cele cincisprezece capitole sunt prezentate destinele a cinci femei: învățătoarea care devine un copac și care după ce prinde rădăcini se transformă într-un munte de semințe și călătorește dusă de apele unui râu - Mahdokht. Faeze, virgina îndrăgostită de Amir, prietenă cu sora acestuia, Mounes. Faeze trăiește o dezamăgire când după ce îi sugerează bărbatului iubit să se însoare, acesta alege o tânără de optsprezece ani de nevastă, și nu pe ea. Mounes este femeia cu fața rotundă, fapt ce indică prostia ei. Mounes moare și învie de două ori. Prima dată se aruncă de la etaj, cade, moare, reînvie, rătăcește prin oraș, se întoarce acasă, iar fratele său o ucide, deoarece îl făcuse de râs. Ajutat de Faeze, Amir își îngroapă sora, care reînvie la nunta lui. Pleacă cu Faeze nefericita, spre Karaj. Farrokhlagha este o Vivien Leigh în variantă americană, o madame Bovary care a eșuat în iubire și în căsnicie. Aceasta, după moartea soțului, cumpără grădina din Karaj în care Mahdokht se chinuia să prindă rădăcini. Zarrinkolah este o prostituată iraniană plină de viață, sufletul bordelului în care muncea, care, într-o bună zi, ăncepe să vadă bărbații fără cap. Se curăță într-o baie publică, se căiește, plânge o noapte și pleacă spre a-și ispăși păcatele. Ajunge la Karaj. Acolo ajung de fapt toate femeile care conviețuiesc cu un grădinar.
Mounes și Faeze și pierd virginitatea pe drum, în urma unui viol. Mounes poate ghici gândurile, este în căutarea luminii. Grădinarul se căsătorește cu Zarrinkolah cu care face un copil, pentru a o putea hrăni pe Mahdokht cu lapte de om. Pe măsură ce sarcina avansează, Zarrinkolah devine transparentă, un cristal care luminează puternic în momentul nașterii. Ea naște un nufăr, care este pus pe un ochi de apă înghețat.
Ce vor aceste femei? Să trăiască, să cunoască adevărul, absolutul neintermediat. Singura care se izbăvește este Zarrinkolah. Mounes vrea să devină lumină, fără a cunoaște însă întunericul. Mahdokht vrea să devină copac și vor fi nevoie de mii de ani pentru a redeveni om. Farrokhlagha vrea să devină deputat, dar se căsătorește din convenință cu un bărbat care va deveni ceea ce ea și-ar fi dorit pentru sine.
Cartea e plină de metafore: grădina, femeia arbore, fluturele ucis de lumină, nufărul,

Mounes și grădinarul strângeau rouă în fiecare dimineață și, așa cum hrăneau copacul, o hrăneau și pe Zarrinkolah. Încetul cu încetul Zarrinkolah se transforma. Pe măsură ce se rotunjea, își schimba și culoarea. Devenise tot mai străvezie. Semăna tot mai mult cu cristalul. După o vreme a devenit complet transparentă. 

Mai multe despre autoare aici: http://www.shahrnushparsipur.com/wp/interview-with-shahrnush-parsipur-author/