Vorbește o femeie din politica românească la TV despre faptul că știe a cânta la pian și îi dă lecții fiului ei de 7 ani. Toni Grecu îi spune glumind, că ar fi frumos un pian într-un colț al Parlamentului. În aeroportul din Malta, există un pian la care poate cânta oricine. Frumoasă idee, nu? Pe mine m-a fascinat. Umblam pe la magazinele din duty free după magneți și suveniruri și pe fundal planau sunetele acelui pian. Virtuoase, apoi stângace, suave...îți dădeai seama că se schimba interpretul. Părea ireal...nu am îndrăznit să ating pianul, deși părea un bun comun al locului. Erau atâția care m-ar fi auzit mângâind clapele, iar eu nu aveam ce să le ofer. Îmi era ciudă pe profesorul meu de chitară din copilărie, care îmi spunea că a studia chitara e mult mai avantajos: „Dacă pleci la munte cu prietenii, poți lua chitara cu tine, dar un pian nu poate fi purtat pe munți...” Da....însă și când întâlnești un pian în aeroport...mai ales că nu iei chitara în avion, la low cost.
Aeroportul - oameni din toate culturile, în tranzit, lux și mirosuri rafinate, lumini atent așternute pe vitrine, un careu colorat, atrăgător, iar în mijloc un pian, în contrast și totuși atât de bine integrat în peisaj. Fiecare își lăsa amprentele pe clape, un minut sau două. Iar atunci, înainte să privesc persoana așezată pe scăunelul rotund, încercam să anticipez dacă e femeie sau bărbat, adult sau copil. Unii au fost chiar aplaudați. Nu am făcut fotografii, nici nu am filmat, deoarece, pe moment nu mi s-a părut senzațional. Dar youtube nu trădează...iată un filmuleț de acolo:
https://www.youtube.com/watch?v=JqRxZS-Y_U0
S-a făcut Tudor, Uriașul meu, cu un frate, Cezar, Piticuța mea. Nu-i așa că e frumos?
