Se mai apropie un sfârșit și, din nou, un început. Cezar a început să articuleze cuvinte, Tudor crește din ce în ce mai rapid, iar noi rămânem aceiași, așteptând. Nu regret nimic din trecut, nu îmi doresc nimic special pentru viitor. Mă rog, ar fi câteva dorințe, dar inutile celorlalți. Frânturile gândurilor:
- nu există prieteni adevărați, prietenia e un concept artificial, nerealist, ce nu poate fi scos din sfera interesului,
- există momente când nu vezi corect realitatea, iar atunci ești măcinat de furie și neputință,
- există părinți care nu își iubesc copiii,
- unele lumânări chiar ard 92 de ore,
- soacra nu-ți va ține niciodată loc de mamă, iar dacă mama te ignoră, asta e, nu mai vorbești cu nimeni despre ceea ce simți,
- aș vrea să emigrez, dar mi-e frică de sentimentul dorului,
- nimeni nu mai citește,
- foarte puțini mai recunosc ideile furate dintr-un discurs ce se vrea original,
Și mai sunt...
S-a făcut Tudor, Uriașul meu, cu un frate, Cezar, Piticuța mea. Nu-i așa că e frumos?
