S-a
creat un curent printre elevi, un
fel de prejudecată, când vine vorba de Eminescu. Iar Eminescu? Cred că fiecare
a trăit acest moment de revoltă, de respingere a valorii marelui scriitor. Eminescu a fost un vizionar. Eu le spun
elevilor că Eminescu a scris despre întoarcerea în timp, despre călătorii pe
lună, avant la lettre, că cei de la Hollywood ar fi invidioși dacă ar citi
Sărmanul Dionis. Bineînțeles mă raportez la spațiul literar românesc, specific
secolului al XIX-lea, deși aflat la
începuturi, totuși atât de efervescent. Așa le captez atenția,
iar lectura nuvelei devine o adevărată plăcere. Din nefericire, numărul de ore a scăzut la română, cei de la minister au
scuturat programa, iar pe Eminescu îl studiem doar cu poezii. Cel puțin așa fac
eu. Nu e nicio problemă. Tot trebuie
să-i determin să le placă.
Luceafărul. Aaaa, doamna...iar Luceafărul? Păi
l-ați mai studiat? Nu. Dar Eminescu e plictisitor. Ați citit poemul? Nu, dar știm despre ce e vorba: despre
Luceafăr și fata de împărat. Bun. Și? Atât? Doamna, e o poveste de
dragoste! Aveți dreptate, dar nu e numai
atât. Citiți poemul și discutăm după aceea. Ei, cum e? L-ați citit? V-a plăcut?
Doamna...acum nu mai înțelegem nimic.
Ce ați citit în paragraful al doilea e doar o
mostră din discuțiile cu elevii. Așadar, chiar dacă predai la a 11-a Luceafărul, iei cartea și lecturezi în clasă
poemul. O oră se citește. Doar Eminescu. Apoi
începi să dezvălui bogăția de sensuri. Puțin câte puțin, vers cu vers,
tablou cu tablou. Am constatat că pentru fiecare strofă eminesciană poți scrie
un comentariu de o pagină. Până la urmă
poemul place. Și ce le place adolescenților? Că se descoperă pe ei în diferite
ipostaze. Le place că se scrie despre iubire, despre acea ființă ideală la care
visează oricine. Rămân uimiți când se văd în univers, atât de mici și cu atât
de puțin timp. Aici mă folosesc și de prologul din Sărmanul Dionis,
explicându-le că spațiul și timpul sunt relative. Greu de înțeles. Adică
cum...dacă ai mai mulți ochi vezi lucrurile mai mari? Lucrurile acelea nu rămân
la fel? Măsurate cu aceeași rigoare? Nu. Spuneți voi, cine stabilește măsurile?
Nu oamenii? Nu sunt măsurile niște convenții? Depinde de sistemul de valori la
care te raportezi.
Ce să mai spun despre discuțiile pe tema geniului.
Trecem peste definiția alegoriei, ajungem la definiția geniului. Raportarea se
face obligatoriu la citatul lui Eminescu
despre basmele culese de Kunisch și la Schopenhauer. Viața este voința oarbă de a trăi, singurul capabil
a se sustrage voinței oarbe de a trăi e geniul. El reușește acest lucru prin
contemplare și obiectivitate. Paf! Voința oarbă de a trăi, adică ceea ce face
majoritatea, dragilor, luptă pentru a supraviețui. Toți alergăm după himere.
Vrem să trăim bine. Să nu ne fie frig, foame, să nu suferim, să ne
înmulțim. Doamna, dar ce e rău în asta?
Nu am zis că e rău, ci doar că așa sunt oamenii obșnuiți, nu geniile. Ființele
superioare reușesc să fie obiective și să depășească propria subiectivitate.
Ele conștientizează deșertăciunea vieții și se înalță spiritual. Concluzia?
Doamna, noi nu vrem să fim genii.
La tabloul al doilea chicotesc. Mai ales la versul: Mai nu vrea, mai se lasă. Terenul e
pregătit pentru tabloul al treilea. Dragilor, Luceafărul străbate în sens
invers istoria creațiunii. Liniște. Ați înțeles? Nu. Păi...se întoarce în timp,
însă depășește momentul genezei, spațiul și timpul măsurabile și ajunge acolo
unde se află Creatorul, Demiurgul, în acel vacuum originar. Unde, doamna?
Textul zice clar...nu se poate spune unde, nu există hotar, nu există ochi spre a
cunoaște, vremea încearcă în zadar din
goluri a se naște. Ochii nu sclipesc, e greu să vadă pastelul cosmic. Analiza
trebuie aplicată pe versuri. Fiecare cuvânt spune un secret. Până la urmă
corelațiile se fac. Cel pe deasupra mergător, Hyperion, se desfășoară într-un
spațiu pe deplin înțeles.
Eminescu e mereu surprinzător. De câte ori îl
recitesc, mi se mângâie sufletul, parcă are efect terapeutic. E o senzație a
mea. Întâlnirea cu Eminescu e o bucurie. Un om atât de bogat, atât de frumos,
atât de poet. Un singur volum, dar atâta poezie. Unii folosesc obiecte
decorative în casă. Eu mi-am decorat polița biroului cu o copie a ediției
princeps a volumului Poesii.
Iubesc toți poeții, fiecare spune ceva sufletului meu, dar cel mai
aproape de el e Eminescu.
