Universul copiilor mei e un miracol amuzant. Micile trebușoare, interesul pentru nimicuri, seriozitatea jocului lor mă distreaază, dar și furia, supărările ca niște furtuni de vară, țipetele asurzitoare...uneori singura posibilitate de comunicare. Copiii mei sunt minunile mele lăsate acestui univers.
S-a făcut Tudor, Uriașul meu, cu un frate, Cezar, Piticuța mea. Nu-i așa că e frumos?
vineri, 16 septembrie 2011
spleen
Mda, a început școala... Deja mi-e silă de incompetenți ce-și caută lăudători, de elevi ignoranți, de hormoni urlători ce urăsc intelectul. Nu-mi mai găsesc locul. Ce să mai discutăm...de-al de: teoria formelor fără fund, light-motiv, socoteli cu câți de trei, raportați la numărul de cărți necitite, impostură: au citit, dar nu au auzit. Cică erau Spancioc și Troici, o fi Troici din Troia...rudă cu Stroici din Moldova. E frumos să fii profesor, dar să ai cu cine. După amiezi cu saună și clasa a 9a, soarele ne orbește și ne coace. Ai zice că e toamnă, dar transpirațiile ne fac să visăm la mare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu