Biscuitele topit

-Mama...
-Da.
-Dacă am scăpat un biscuite pe jos și l-am spălat, se mai poate mânca?
-Ia vezi, încearcă. Mai e bun?
-Nu prea,,,Se topește.

Mamaia și puzzle-ul

Face Cătă puzzle. Îl întinde pe singura noastră masă din casă. De câteva zile mâncăm pe canapea ( și e foarte tare! mâncatul, nu canapeaua). Puzzle-ul înfățișează o piațetă din Italia, e o imagine care te provoacă la visare. Sfârșitul de săptămână s-a terminat, vacanța, la fel. Cu tristețe pleacă fiecare în treaba lui: eu la școală, Cezar la grădi, Tudor la școală, Cătă la muncă. Adio seri frumoase petrecute în patru, adio lectură de voie, adio filme până la 2 noaptea...
Puzzle-ul rămâne pe masă, aproape gata.
Ne întoarcem acasă. Mamaia deja a ajuns cu Cezar de la grădi. Cătă vrea să mănânce și se așază pe canapea. Mamaia e săritoare la nevoie și i se pare nepotrivită ipostaza de a mânca astfel.
-Cătălin, de ce nu mănânci la masă?
-Nu pot, mamă, e puzzle-ul.
-Păi stai așa, îl pun imediat în cutie!
E faină reacția lui Cătă și mirarea mamaiei.  El holbează ochii și râde, râde. Ea nu înțelege de ce. Ce să facă? Râde și ea.

Menționez că e un puzzle de 1500 de piese pe care intenționăm să-l înrămăm. (Noroc că n-a făcut mamaia curat.)

Problema pantalonilor la 6 ani.

Cezar stă pe scaun.
 Se ridică. Se așază.
Mereu privind în jos, la picioarele sale.
Se ridică. Se așază.
-Mami, eu nu înțeleg.
-Ce?
-Ori sunt eu confuz, ori pantalonii ăștia nu îmi mai vin.
-Cum adică?
-Când mă așez, mi se vede pielea, sunt scurți. Când mă ridic, îmi vin. Uite, nu mi se mai vede pielea!
Nu mai pot. Râd în hohote.
Cezar mă privește.
De două ori confuz.

Turnule de control...

Turnule de control din Cluj...cred că dormeai în lână ca motanul, în foi de viță ca sarmaua, turnule de control. Stăteai prost cu receptarea mesajelor și nu înțelegeai nimic, dar nimic. Turnule de control, dacă eram în avionul acela, făceam infarct și tu nici măcar nu înțelegi despre ce e vorba.
Pilotul zice:
-Turnul de control, am ieșit din pistă.
Turnul răspunde:
- Da, am înțeles. Mulțumesc. (Mulțumesc??????????? Băăăi@@$%^ a ieșit avionul din peisaj!!!!)
- Către turnul de control, am ieșit din pistă, nu suntem avariați.
-Da, mulțumesc, îndreptați-vă spre debarcare.
Cred că individul acela era pe budă și striga din crăpătura ușii la pilot să parcheze avionul ăla...hmmm... ce mare scofală, se scremea, gândindu-se, individul din turn. (sau se gândea, scremându-se)
-Turnule, turnule, nu înțelegi, fi-ți-ar neamul... AM IEȘIT DIN PISTĂ!!!!
-Aaaaa...păi de ce nu spui așa! Și sunteți avariați?  Să trimit pe cineva să vă ajute?
Oare ce angajați sunt aceia?  Propun să-și ia niște asistenți, niște profesori de română, ceva, să le dezlege tainele mesajelor piloților. Să stea cineva cu bâta lângă ei și să le dea câte una la momentul oportun, ca să fie pe fază când trebuie. Să le bage șocuri electrice la anumite cuvinte, care să le atragă atenția.

„Femei fără bărbați” de Shahrnush Parsipur - carte metaforă, roman realist-magic

„O, zaharniță fără zahăr, o, degetar fără cizmar,” e primul vers al poeziei lui Farrokhlagha care nu scrie de dragul artei, ci pentru a atrage lumea bună în grădina sa. În cele cincisprezece capitole sunt prezentate destinele a cinci femei: învățătoarea care devine un copac și care după ce prinde rădăcini se transformă într-un munte de semințe și călătorește dusă de apele unui râu - Mahdokht. Faeze, virgina îndrăgostită de Amir, prietenă cu sora acestuia, Mounes. Faeze trăiește o dezamăgire când după ce îi sugerează bărbatului iubit să se însoare, acesta alege o tânără de optsprezece ani de nevastă, și nu pe ea. Mounes este femeia cu fața rotundă, fapt ce indică prostia ei. Mounes moare și învie de două ori. Prima dată se aruncă de la etaj, cade, moare, reînvie, rătăcește prin oraș, se întoarce acasă, iar fratele său o ucide, deoarece îl făcuse de râs. Ajutat de Faeze, Amir își îngroapă sora, care reînvie la nunta lui. Pleacă cu Faeze nefericita, spre Karaj. Farrokhlagha este o Vivien Leigh în variantă americană, o madame Bovary care a eșuat în iubire și în căsnicie. Aceasta, după moartea soțului, cumpără grădina din Karaj în care Mahdokht se chinuia să prindă rădăcini. Zarrinkolah este o prostituată iraniană plină de viață, sufletul bordelului în care muncea, care, într-o bună zi, ăncepe să vadă bărbații fără cap. Se curăță într-o baie publică, se căiește, plânge o noapte și pleacă spre a-și ispăși păcatele. Ajunge la Karaj. Acolo ajung de fapt toate femeile care conviețuiesc cu un grădinar.
Mounes și Faeze și pierd virginitatea pe drum, în urma unui viol. Mounes poate ghici gândurile, este în căutarea luminii. Grădinarul se căsătorește cu Zarrinkolah cu care face un copil, pentru a o putea hrăni pe Mahdokht cu lapte de om. Pe măsură ce sarcina avansează, Zarrinkolah devine transparentă, un cristal care luminează puternic în momentul nașterii. Ea naște un nufăr, care este pus pe un ochi de apă înghețat.
Ce vor aceste femei? Să trăiască, să cunoască adevărul, absolutul neintermediat. Singura care se izbăvește este Zarrinkolah. Mounes vrea să devină lumină, fără a cunoaște însă întunericul. Mahdokht vrea să devină copac și vor fi nevoie de mii de ani pentru a redeveni om. Farrokhlagha vrea să devină deputat, dar se căsătorește din convenință cu un bărbat care va deveni ceea ce ea și-ar fi dorit pentru sine.
Cartea e plină de metafore: grădina, femeia arbore, fluturele ucis de lumină, nufărul,

Mounes și grădinarul strângeau rouă în fiecare dimineață și, așa cum hrăneau copacul, o hrăneau și pe Zarrinkolah. Încetul cu încetul Zarrinkolah se transforma. Pe măsură ce se rotunjea, își schimba și culoarea. Devenise tot mai străvezie. Semăna tot mai mult cu cristalul. După o vreme a devenit complet transparentă. 

Mai multe despre autoare aici: http://www.shahrnushparsipur.com/wp/interview-with-shahrnush-parsipur-author/ 

byl'or's kids: „Tangou pentru Lisandra” de Helene Gremillon - un ...

byl'or's kids: „Tangou pentru Lisandra” de Helene Gremillon - un ...: Săraca Eva Maria, săracul Vittorio. Toate dramele din cauza unei traume a copilăriei. Săracul copil pe care nimeni nu îl aude. Textul roman...

„Tangou pentru Lisandra” de Helene Gremillon - un dans

Săraca Eva Maria, săracul Vittorio. Toate dramele din cauza unei traume a copilăriei. Săracul copil pe care nimeni nu îl aude. Textul romanului e construit polifonic, prin suprapunere de voci și de perspective. Cu litere italice sunt prezentate gândurile lui Vittorio, apoi intervine perspectiva Evei Maria. E folosită tehnica dosarelor de existență, prin prezentarea celor trei confesiuni: a lui Felipe, Alicia, Miguel. Și dosarele acestea surprind trei mari probleme: una existențială, a femeii care îmbătrânește, terorizată de faptul că natura nu a lăsat șanse egale femeilor și bărbaților. O altă perspectivă este cea a torționarului, cel care își torturează victimele detașat, imun la țipete și suferință, suferind de complexul lui Cain. A treia perspectivă este a mamei ce și-a pierdut fiica și care nu se poate împăca cu această stare de fapt.  Lisandra...pare ideală. E o respirație a pasiunii căreia psihiatrul Vittorio Puig nu îi poate rezista. O caută, o găsește, dar recurge la un vicleșug: îi zice frumoasei pierdute și regăsite că întâlnirea lor e mâna destinului. Lisandra îi devine soție, dar are o viață dublă generată de o tragedie din copilărie. Inspirat și titlul, căutarea vinovatului, pașii fermi înainte, înapoi pentru a găsi adevărul. Îndoieli, apoi certitudini, pași surprinzători, piruiete care duc acțiunea în direcția opusă. 

Mi-a fost milă de Esteban, fiul care își pierde mama, mamă care își pierduse fiica, formând un lanț de tragedii. La fel cum aripile fragile ale fluturelui dereglează marile mișcări ale aerului din jurul planetei. Am compătimit-o pe Lisandra, cum să locuiești cu un psihiatru și să nu încerci să îți vindeci sufletul. L-am compătimit pe Vittorio, cum să nu îți dai seama că femeia de lângă tine poartă o asemenea povară? 

Atât.