Universul copiilor mei e un miracol amuzant. Micile trebușoare, interesul pentru nimicuri, seriozitatea jocului lor mă distreaază, dar și furia, supărările ca niște furtuni de vară, țipetele asurzitoare...uneori singura posibilitate de comunicare. Copiii mei sunt minunile mele lăsate acestui univers.
S-a făcut Tudor, Uriașul meu, cu un frate, Cezar, Piticuța mea. Nu-i așa că e frumos?
luni, 9 mai 2011
Ridicarea la verticală
Ieri Cezar, pentru prima dată, s-a ridicat singur în picioare. Și-a înfrânt frica și s-a prins de figură. E haios, face foarte mult efort să se ridice, iar pentru noi e un pretext de amuzament, astfel încât l-am pus să se ridice de vreo 10 ori succesiv. Cred că era puțin cam obosit :)) Însă a fost motivat de urale și aplauze. Are și un mic inventar de cuvinte: câga = cățel, carte, caca=caca, mama, tata, o-o (nu știu ce înseamnă dar cu o-o concluzionează orice frază), tutu = Tudor, ca = bunica.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu